Bucuria de a dărui

În anul 2020 echipa Color Metal a continuat programul de sfârșit de an ”Bucuria de a dărui” prin susținerea unei organizații/fundații/persoană

La cele trei puncte de lucru, în luna decembrie, îngerii ambasadori ai acestui program, au organizat și au adunat donațiile colegilor.

Firma Color Metal și de această dată a dublat valoarea donațiilor strânse și în total, cu echipele celor trei puncte de lucru, s-au donat 10.400 lei.

  • Colegii din București au ales să ofere sprijin pentru organizația nonguvernamentală SOS Satele Copiilor, cu peste 27 ani de activitate în România. Misiunea lor este de a oferi o familie copiilor care au rămas fără sprijinul parental și de a-i susține și proteja pe cei care riscă să o piardă.

În toți acești ani, sute de copii și tineri au crescut în Satele SOS, alături de o Mamă SOS și de frații lor biologici sau sociali. Dintre tinerii ieșiți de sub îngrijirea organizației, mai bine de 90% sunt bine integrați social, au o familie și un loc de muncă. Din donațiile adunate se sprijină programele derulate de organizație (alfabetizare, recuperare școlară, consiliere psihologică, dar și educație parentală).

 

  • În Timișoara au ales să sprijine Fundația pentru Copii Ronald McDonald™ din România, care a fost înființată în anul 1998 cu misiunea de a identifica, dezvolta și sprijini proiecte și programe care susțin îmbunătățirea calității vieții și a sănătății copiilor.

Fundația a construit în 2008 o “casă” în curtea spitalului care găzduiește gratuit familii cu copii internați la Spitalul de copii ”Louis Țurcanu” din Timișoara, familii ce vin din afara localității, au situație financiară modestă sau precară și ai căror copii necesită spitalizare îndelungată.

Din donații s-au achiziționat pijamale pentru copii, produse de curățenie, igienă personală și au acoperit în parte costurile de mâncare și cazare ale familiilor cazate.

 

  • Colegii din Odorheiu Secuiesc au ales să-l sprijine și în anul 2020 pe tânărul nevăzător Kovács Tamás.

Acest tânăr ambițios și-a luat Bacalaureatul cu succes printre colegii lui văzători, cu cea mai mare medie a școlii, apoi a intrat cu succes la Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca tot cu cea mai mare medie.

În semestrul I la Teologie, Tamás s-a descurcat cu greu cu învățarea limbilor ebraică și greaca veche, dar cu ajutorul unui dispozitiv cu afișaj Braille se va ușura însușirea acestor limbi.

Prin sprijinul acordat, este în curs achiziționarea unui astfel de dispozitiv din SUA.

 

Bucuria de a darui